O povestire incredibila care va deveni una din preferatele tale!
De data aceasta Von Schmid surprinde frumusetea creatiei lui Dumnezeu asa cum este vazuta prin ochii unui copil care a trait in intuneric aproape toata copilaria lui. Responsabilitatea si iertarea sunt printre multele virtuti invatate din aceasta povestire. Micutul Henry este rapit de o banda de hoti si este silit sa traiasca ani de zile intr-o pestera adanca si intunecoasa. Cand gaseste din intamplare o crapatura in perete, el iese la suprafata unde se minuneaza de stralucirea soarelui si de splendoarea cerului albastru. Datorita prieteniei lui cu un pastor, el invata despre minunea unei mici seminte si expresia dragostei pe care aceasta o reprezinta.
Aceasta opera inovatoare te va ajuta sa-si reimprospatezi admiratia pentru minunile naturii pe care adesea le trecem cu vederea.
La inceputul secolului trecut, contele Frederick de Eichenfels si contesa sa Adelaide au locuit intr-un castel vechi si minunat situat la malurile Rinului. Ei aveau un singur fiu, pe nume Henry, care se bucura de intreaga lor dragoste. Inainte ca micul Henry sa invete a gangavi numele tatalui sau, contele a fost chemat la razboi.
Contesa a ramas in castel si a gasit alinare pentru lipsa contelui si usurare singuratatii ei in grija si atentia pe care le-a revarsat asupra fiului ei drag. Se hotara sa se dedice intru totul educatiei lui si inima ei tresarea de placere la gandul ca, atunci cand luptele se vor sfarsi, il va revedea pe sotul ei si i-l va prezenta pe incantatorul lor Henry ca un om invatat si un fiu iubitor si ascultator. Intr-o seara, contesa se afla in castel impreuna cu Henry.
Margaret, dadaca lui, se juca cu el cu niste flori pe care tocmai le culesese. Copilul zambea si-si intindea manutele sa le prinda; si mama lui, luand parte la bucuria lui inocenta, il privea cu dragoste. Deodata intra un servitor de-al contelui care il insotise pe acesta la razboi. El a adus vestea infricosatoare ca stapanul sau a fost ranit grav, si ca ultima sa dorinta era sa-si vada sotia inainte de moarte. La aceste cuvinte, chipul nobilei doamne se ingalbeni ca ceara, iar bratele ei tremurande abia il mai puteau tine pe copilul care statea pe genunchii ei.
Mesagerul, pentru a-i mai alina putin durerea, ii spuse ca nu trebuie sa-si piarda speranta, deoarece contele s-ar putea insanatosi. Rana era intr-adevar foarte grava, dar chirurgul mai spera ca sotul ei va scapa cu viata. A sfatuit-o pe contesa sa calatoreasca zi zi noapte pentru a ajunge fara intarziere la sotul ei. Ea se hotara sa porneasca imediat. Isi stranse fiul in brate. - Vai! Dragul meu Henry, spuse ea, tu nu cunosti cauza nenorocirii mamei tale. Tatal tau e pe moarte si tu abia l-ai cunoscut. Oh! Nu pot suporta durerea si tristetea de a te lasa aici, fara sa te pot lua cu mine in mijlocul taberei…
