Prefata
Am incercat in predicile din care s-a nascut cartea de fata sa arunc putina lumina pe cateva mijloace practice de crestere spirituala. Am inteles aceasta nevoie observand felul gresit in care biserica crestina din Romania intelege mantuirea.
O parte a bisericii, cea istorica, pune accent pe ceea ce trebuie sa faca omul, harul lui Dumnezeu nefiind castigat decat in urma unei corvezi spirituale, fara bucurie si mereu tinand in mana balanta cu fapte, care musai trebuie sa fie mai grea decat cea a credintei.
In cealalta extrema se situeaza biserica evanghelica ce considera ca Hristos a facut si face totul pentru mantuirea noastra, noi doar trebuie sa stam plictisiti si timorati sa ni se umple viata cu binecuvantari si credinta mereu in crestere.
Intre "trebuie sa fac totul ca sa fiu mantuit" si "sunt mantuit, nu mai trebuie sa fac nimic" stau disciplinele spirituale care nu sunt altceva decat obiceiuri spirituale bune ce se formeaza in timp, obiceiuri ce ne vor ajuta in lupta spirituala, ne vor creste, ne vor desparti de lumea cu ispitele ei, ne vor face mai puternici.
Isus era singurul care nu era obligat sa le practice, si totusi le-a practicat pentru a ne arata noua o cale pe care trebuie sa o urmam. Noi nu obtinem favoruri de la Dumnezeu daca le practicam, dar Dumnezeu se va bucura de fiecare om ce intelege ca rezultatele biruintelor spirituale nu sunt instant, ci sunt o suma a unei vieti cu calendar spiritual precis. Fugim de cuvantul "disciplina" pentru ca suna iritant la urechea firii pamantesti, dar un crestin disciplinat e un pleonasm, asa cum un crestin fara practici spirituale de zi cu zi e o anomalie.
Trezirea spirituala din Romania va veni prin oameni care studiaza zilnic Scriptura, se roaga zilnic, postesc saptamanal, isi marturisesc pacatele, se supun, slujesc, se inching, sarbatoresc, sunt buni, sunt calauziti.
Toate acestea se invata, toate acestea se exerseaza. Am incercat sa fiu practic si sa-mi doresc sa vad ca functioneaza. Dupa doi ani de la studiul pe care l-am facut cu tinerii pot spune cu bucurie ca functioneaza, iar rezultatele m-au incurajat sa dau forma scrisa acestor predici.
Imi doresc ca bucuria mea sa creasca, stiind ca sunt pentru voi o treapta pe care sa va urcati un pas spre cer.
In slujba Marelui Imparat,
Presedinte Ciresarii
Dr. Vladimir Pustan
CUPRINS
Prefata
Calea harului disciplinat
Crescand printr-o viata disciplinata
Un scop pentruo viata disciplinata
Prioritatile unei vieti disciplinate
Disciplina planificarii timpului
Disciplina studiului
Disciplina rugaciunii
Disciplina postului
Disciplina marturisirii pacatului
Disciplina inchinarii
Disciplina slujirii
Disciplina calauzirii
Disciplina supunerii
Disciplina simplitatii
Disciplina bunatatii
Disciplina sarbatoririi
Rezultatul disciplinelor - un crestinism radical