Nadab si Abihu nu au fost samani sau negustori fraudulosi, care s-au infiltrat in tabara israelitilor pentru a raspandi printre ei superstitiile canaanitilor. Dupa toate aparentele, erau oameni cinstiti, respectabili si lideri spirituali evlaviosi. Erau preoti ai singurului Dumnezeu adevarat. si nu erau leviti de rand. Evident ca Nadab mostenea functia de mare preot, iar Abihu era urmatorul in aceasta succesiune. Erau primii fii ai lui Aaron. Moise era unchiul lor. Numele lor este in fruntea listei „alesilor copiilor lui Israel” (Ex. 24:11). in afara de tatal lor, Aaron, ei sunt singurii mentionati pe nume prima data cand Scriptura ii aminteste pe cei „saptezeci de barbati dintre batranii lui Israel”, grupul de conducatori care exercita supravegherea spirituala in natiunea ebraica (Num. 11:16-24). Scriptura nu ni-i prezinta ca pe niste figuri sinistre sau ca pacatosi notorii, ci dimpotriva.
La Sinai, acesti doi frati, impreuna cu ceilalti saptezeci de batrani, au avut privilegiul de a se sui pana la un anumit loc pe munte si de a privi de la distanta cum sta Dumnezeu de vorba cu Moise (Ex. 24:9-10). Poporului Israel i s-a poruncit sa ramana la poalele muntelui: „Sa nu cumva sa va suiti pe munte sau sa va atingeti de poalele lui” (Ex. 19:12). in timp ce Dumnezeu era sus vorbind cu Moise, chiar daca un dobitoc ratacit hoinarea pe la poalele Sinaiului, acel animal trebuia omorat cu pietre sau strapuns cu sageti (v. 13). De la baza muntelui, tot ce puteau vedea israelitii de rand erau fumul si fulgerele. insa Nadab si Abihu au fost in mod expres numiti de insusi Domnul, Cel ce i-a invitat sa urce si sa-i aduca cu ei pe cei saptezeci de batrani. „Ei au vazut pe Dumnezeu si totusi au mancat si au baut” (Ex. 24:11).
Cu alte cuvinte, Nadab si Abihu au fost mai apropiati de Dumnezeu decat aproape oricine altcineva. Niciunui alt israelit, cu exceptia lui Moise, nu i s-a oferit vreodata un privilegiu mai inalt. Acesti oameni pareau, cu siguranta, a fi evlaviosi, conducatori spirituali de incredere si slujitori credinciosi ai lui Dumnezeu, tineri cu o buna reputatie. Fara indoiala ca, de fapt, oricine din Israel ii stima foarte mult.
si fara indoiala ca oricine din Israel a ramas consternat cand dintr-o data Dumnezeu i-a lovit de moarte pe Nadab si Abihu cu o flacara de foc sfant. Dupa cum se pare, acest lucru s-a intamplat chiar in prima zi a slujirii lor in cortul intalnirii. Aaron si fiii sai fusesera unsi in cadrul unei ceremonii de sapte zile, dupa ce construirea cortului a fost finalizata. in a opta zi (Lev. 9:1), Aaron a adus prima jertfa pentru pacat in cort si ceremonia a fost marcata de un miracol: „Un foc a iesit dinaintea Domnului si a mistuit pe altar arderea de tot si grasimile. Tot poporul a vazut lucrul acesta; au scos strigate de bucurie si s-au aruncat cu fata la pamant” (Lev. 9:24).
Moise consemneaza ce s-a intamplat apoi: Fiii lui Aaron, Nadab si Abihu, si-au luat fiecare cadelnita, au pus foc in ea si au pus tamaie pe foc; si au adus astfel inaintea Domnului foc strain, lucru pe care El nu li-l poruncise. Atunci a iesit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit si au murit inaintea Domnului. Moise a zis lui Aaron: „Aceasta este ce a spus Domnul cand a zis: «Voi fi sfintit de cei ce se apropie de Mine si voi fi proslavit in fata intregului popor»” (Lev. 10:1-3).
Este foarte posibil ca Nadab si Abihu au luat focul dintr-o alta sursa decat altarul de arama si l-au folosit ca sa-si aprinda cadelnitele cu tamaie. Amintiti-va ca Dumnezeu insusi aprinsese foc din cer pe altar. Evident ca Nadab si Abihu si-au pus in cadelnite foc pe care il aprinsesera ei sau carbuni din vreun alt foc din tabara lui Israel. Sursa concreta din care si-au procurat focul nu este mentionata. Nici nu este importanta. Fapt este ca ei au folosit alt foc decat cel aprins de Dumnezeu insusi.
Ofensa lor poate parea fara importanta unora care sunt obisnuiti cu tipul de inchinare informala, permisiva, pentru care este cunoscuta generatia noastra. S-ar putea, de asemenea, ca ei sa fi baut si probabil ca s-au imbatat asa incat judecata li s-a intunecat. (Leviticul 10:9 pare sa sugereze ca aceasta a fost cauza.) Totusi ceea ce condamna in mod explicit Scriptura este „focul strain” pe care l-au adus. Problema pacatului lor a fost ca s-au apropiat de Dumnezeu intr-o maniera neglijenta, refractara, inadecvata, fara reverenta care se cuvenea. Nu L-au privit pe Dumnezeu ca sfant, nici nu I-au inaltat Numele inaintea poporului. Raspunsul Domnului a fost rapid si fatal. „Focul strain” al lui Nadab si Abihu a aprins asupra lor flacarile de nestins ale judecatii divine si au fost mistuiti pe loc.
Aceasta este o relatare severa si teribila si ea are implicatii evidente pentru biserica din vremea noastra. in mod clar, a-L dezonora pe Dumnezeu, a-L trata cu dispret sau a te apropia de El intr-un fel pe care il detesta constituie o nelegiuire grava. Cei care I se inchina lui Dumnezeu trebuie s-o faca in modul in care El o cere, tratandu-L ca o Persoana sfanta.
Duhul Sfant — al treilea Membru glorios al Trinitatii — nu este mai putin Dumnezeu decat Tatal sau decat Fiul. Astfel, a-L dezonora pe Duhul inseamna a-L dezonora pe Dumnezeu insusi. A abuza numele Duhului inseamna sa iei in desert Numele lui Dumnezeu. A pretinde ca El este Cel care permite inchinarea capricioasa, ciudata si nebiblica inseamna sa-L tratezi pe Dumnezeu cu dispret. A substitui Duhul cu un spectacol inseamna sa te inchini lui Dumnezeu intr-un mod pe care El il dezaproba profund. Iata de ce multe ciudatenii ireverentioase si doctrine alterate aduse in Biserica de miscarea carismatica contemporana sunt asemanatoare (sau chiar mai rele) focului strain al lui Nadab si Abihu. Ele reprezinta un afront adus Duhului Sfant si in acest fel lui Dumnezeu insusi, temeiuri pentru o judecata aspra (cf. Evr. 10:31).
Cand fariseii au atribuit lui Satan lucrarea Duhului Sfant (Matei 12:24), Domnul i-a avertizat ca o astfel de blasfemie, izvorata din inimile lor impietrite, este de neiertat. Anania si Safira au fost numaidecat loviti cu moartea cand L-au mintit pe Duhul Sfant. Drept urmare, „o mare frica a cuprins toata adunarea si pe toti cei ce au auzit aceste lucruri” (Fapte 5:11). Simon Magul, atunci cand a dorit sa cumpere puterea Duhului cu bani, a primit in replica o mustrare aspra: „Banii tai sa piara impreuna cu tine, pentru ca ai crezut ca darul lui Dumnezeu s-ar putea capata cu bani!” (Fapte 8:20). si autorul cartii Evrei, scriindu-le celor aflati in primejdie de a-L insulta pe Duhul harului, le-a oferit cititorilor sai aceasta atentionare serioasa: „Grozav lucru este sa cazi in mainile Dumnezeului celui viu!” (Evr. 10:31). A treia persoana a Trinitatii reprezinta un pericol pentru oricine I-ar aduce foc strain!
Cuprins
INTRODUCERE
PARTEA INTAI. Confruntarea falsei treziri spirituale
1. Batjocorirea Duhului Sfant
2. O noua lucrare a Duhului?
3. Cercetarea duhurilor (partea I)
4. Cercetarea duhurilor (partea a Ila)
PARTEA A DOUA. Demascarea darurilor false
5. Apostoli printre noi?
6. Nebunia profetilor falsi
7. Distorsionarea darului limbilor
8. Vindecari false si sperante false
PARTEA A TREIA. Redescoperirea adevaratei lucrari a Duhului
9. Duhul Sfant si salvarea
10. Duhul Sfant si sfintirea
11. Duhul Sfant si Scriptura
12. O scrisoare deschisa adresata prietenilor mei continuationisti
Multumiri
Anexa Voci din istoria Bisericii
Note