Seria: Vestea buna pentru inimi micute
Dimensiune: 22.5 x 22.5 cm
Tip coperta: cartonata, cusuta
Numar de pagini: 40
Gwen, o fetiță raton, se simte rușinată de faptul că la un test de matematică a primit nota Insuficient. Marea problemă nu este aceasta, ci faptul că ea începe să mintă pentru a putea continua să facă ce vrea și a-și acoperi greșelile.
Ed Welch vine în ajutorul copiilor, îndemnându-i să își recunoască greșelile și să Îi ceară iertare Domnului Isus și celor pe care i-au mințit. Fiind parte din seria „Vestea Bună pentru Inimi Micuțe”, Gwen și poveștile ei îi ajută pe cititori să confrunte obiceiul de a minți bazându-se pe harul lui Cristos.
JOE HOX a crescut la o fermă din sudul orașului Iowa, unde, ori de câte ori nu trebuia să taie ciulinii sau să hrănească porcii, desena. Toată lumea știa, după rândurile de fân strâmbe pe care acesta le făcea, că va fi artist, nu fermier. Joe a absolvit Dordt College cu o diplomă de licență în Artă și Educație, iar Masterul la University of Nebraska. În prezent, locuiește cu soția și cei patru copii în Pella, Iowa, unde este ilustrator și profesor de artă.
EDWARD T. WELCH, Mdiv, PhD, este licenţiat în psihologie şi membru al Christian Counseling & Educational Foundation (CCEF). A făcut doctoratul în consiliere(neuropsihologie) la University of Utah şi studiile masterale, Master of Divinity la Biblical Theological Seminary. Edward are o experienţă de peste treizeci de ani în consiliere şi subiectele de bază abordate în scrierile sale sunt depresia, teama şi dependenţa. Printre cărţile sale se numără: Shame Interrupted, When People Are Big and God Is Small, Addictions, A Banquet in the Grave, Depression, Looking Up from the Stubborn Darkness, Crossroads, A Step-by-Step Guide Away from Fear and Anxiety, Side by side, Walking with Others in Wisdom and Love şi A Small Book about a Big Proble: Meditations on Anger, Patience and Peace.
Cartea se încheie cu o secțiune specială în care putem învăța felul biblic în care să răspundem atunci când ne este greu sa spunem adevarul.
Aceste carti sunt construite cumva altfel decat clasicele carti pe care parintii le citesc seara copiilor. Ele sunt carti de consiliere dedicate copiilor, carti care ii ajuta sa vada, prin povesti captivante, felul in care credinta este profund legata de fiecare aspect al vietii de zi cu zi, inclusiv de durerile si gandurile lor. Acest lucru face ca aceasta serie sa fie una unica.
David Powlison, (1949–2019) director executiv al Asociatiei Psihologilor Crestini din America.
Cand copiii nostri erau mici, le citeam in mod constant - si daca aceste carti ar fi fost disponibile, ele ar fi ajuns printre preferatele noastre. Prin simplitate dar si o doza serioasa de povesti pline de farmec, imbinand asa de frumos situatiile de viata cu harul pe care Dumnezeu il revarsa peste noi, aceste randuri au sansa de a deveni memorabile pentru fiecare copil. Textul este asa de frumos completat de catre imagini! Remarcabil! Sunt convins ca familiile tinere vor iubi aceste carti.
D. A. Carson, profesor de Noul Testament, Trinity Evangelical School, Deerfield, IL;
Oh, imi plac la nebunie aceste carti. Fiica mea, Kim, care se lupta cu o anumita dizabilitate pur si simplu le iubeste. Intotdeauna se intinde catre ele si rade cu pofta la fiecare gluma. Le-am citit si nepotilor mei. Desenele sunt fermecatoare!
Paul E. Miller, autor al cartii O viață de rugăciune