Jonathan Edwards. O nouă biografie, de Iain H. Murray

Aceasta este prima biografie mai consistentă despre Jonathan Edwards care apare după aproape cincizeci de ani. În timpul acestei perioade, păstorul de la Northampton, misionarul printre indienii de la Stockbridge şi preşedin...

70.00 Lei

Aceasta este prima biografie mai consistentă despre Jonathan Edwards care apare după aproape cincizeci de ani. În timpul acestei perioade, păstorul de la Northampton, misionarul printre indienii de la Stockbridge şi preşedintele Colegiului New Jersey (mai târziu Princeton) a fost recunoscut de mulţi ca cea mea mare figură intelectuală din America secolului al XVIII-lea.

Niciodată înainte nu au fost disponibile atât de multe materiale scrise de Edwards, ori atât de multe studii detaliate cu privire la gândirea sa. Cu toate acestea, mulţi dintre cei care au fost liderii acestei „renaşteri” a studiilor despre Edwards au fost lipsiţi de simpatie faţă de aproape fiecare dintre convingerile personale ale subiectului studiilor lor.

De aceea, se cuvine să dăm un interes special noii şi bine documentatei biografii scrise de Iain H. Murray. Scriind într-un stil uşor de citit, cu discernământ spiritual şi cu simpatie faţă de subiectul său, lucru care a caracterizat şi lucrările sale biografice anterioare (de ex., cele despre C. H. Spurgeon şi D. M. Lloyd-Jones), Murray construieşte pe temelia celorlalte biografii mai vechi despre Edwards, dar aduce şi material nou din studiile recente.

Iain Murray crede că Edwards nu poate fi înţeles aparte de credinţa sa. Numai atunci când este văzut ca un creştin, în primul rând şi în cel mai important mod, au sens viaţa şi scrierile sale. Integritatea acestei interpretări este confirmată capitol după capitol, pe măsură ce lui Edwards i se permite să vorbească pentru sine.

Rezultatul este o biografie, care este vrednică de încredere, atât ca informaţie, cât şi teologic. Teologia lui Edwards este prezentată în contextul potrivit al vieţii lui de zi cu zi. Putem să-l urmărim în viaţa sa publică şi în cea privară – ca păstor în zilele Marii Treziri, cât şi în anii „din pustietate” din avanspostul de la Stockbridge. Relaţiile din familia sa (în special cele cu soţia sa) punctează naraţiunea şi îi adaugă atât interes, cât şi patos. Acest studiu deosebit al unui mare om al lui Dumnezeu nu este numai o biografie excepţională; de asemenea, slujeşte ca o ilustraţie clasică a modului în care biserica de azi poate şi ar trebui să înveţe din istoria ei trecută.

Cuprins

1. Fiul Orășelului East Windsor
2. „Acel nou simț al lucrurilor”
3. New York: În căutarea sfințeniei
4. Tutore La Yale
5. Stoddard și Northampton
6. Valea Cea Verde a Umilinței
7. Frângerea Duhului De Adormire
8. „Treisprezece Ore, În Fiecare Zi”
9. Marea Trezire Spirituală
10. Portrete Personale
11. Diviziune și Dezordine
12. Apărarea Religiei Experimentale
13. „Emoțiile Religioase”
14. Schimbări La Northampton și Dincolo de el
15. Uniunea și Viziunea Misionară Internațională
16. Controversa Cu Privire La Cina Domnului
17. În Spatele Controversei
18. Îndepărtarea
19. Luptele Dintr-un Sat De Frontieră
20. Misionar Printre Indieni
21. Prin Ochii Esterei
22. „Dumnezeul Meu Este Viu”
23. Lucrarea Care Continuă

 

Nr. pagini: 548

Dimensiune: 14. 7 x 21 cm

Coperta: cartonata

Te-ar mai putea interesa...