O faptura atat de minunata, de Philip Yancey & Dr. Paul Brand

Editie actualizata si combinata a doua carti bestseller: O faptura atat de minunata si Creati dupa chipul SauAi fost creat dupa chipul lui DumnezeuMisterios, complicat, pulsand de energie, corpul uman este un conglomerat de secrete fascinan...

49.00 Lei

Editie actualizata si combinata a doua carti bestseller: O faptura atat de minunata si Creati dupa chipul Sau

Ai fost creat dupa chipul lui Dumnezeu
Misterios, complicat, pulsand de energie, corpul uman este un conglomerat de secrete fascinante...

Elasticitatea pielii, soliditatea si structura oaselor, proportionalitatea dinamica a muschilor – intreaga fiinta umana este impletita dupa un model unic, cu un scop uimitor.
Daca ai urmari galaxiile, stelele si planetele universului printr-un telescop si apoi daca te-ai uita printr-un microscop performant la moleculele, atomii si electronii atat de marunti, ai putea observa o similitudine inconfundabila in structura si tiparul lor. Acelasi Creator a proiectat ambele niveluri ale realitatii. Si tot acelasi Creator a conceput corpul uman si apoi i-a inspirat pe autorii Noului Testament sa caute in el un model de adevar spiritual.
Chirurgul care a descifrat misterul leprei, dr. Paul Brand, si scriitorul de bestselleruri Philip Yancey, te invita intr-o calatorie remarcabila de cunoastere a propriei tale fapturi – o lume fascinanta a celulelor, sistemelor si chimiei, care poarta amprenta unei realitati mult mai profunde. Vei avea parte de o relatare fascinanta despre adevarurile eterne revelate de existenta noastra aparent obisnuita. Corpul uman este o fereastra catre insasi structura creatiei lui Dumnezeu si o marturie a slavei lui Dumnezeu.
Aceasta carte, castigatoare a premiului de excelenta ECPA ca cea mai buna carte a anului, prezinta declaratii eterne pe care Dumnezeu le-a facut in insasi structura trupurilor noastre, prezentand perspective captivante despre Trupul lui Cristos.

Traim vremuri marcate de diviziuni. Armonia politica, rasiala si religioasa este supusa unei presiuni puternice. Ca urmare, nu trebuie sa ne mire ca avem multe de invatat de la un om care a studiat medicina in timpul framantarilor din cel de-al Doilea Razboi Mondial, cand practic toata lumea se afla in razboi, si care si-a inceput cariera medicala in perioada impartirii Indiei, un eveniment dezastruos ce a provocat moartea a milioane de oameni si refugierea altor patrusprezece milioane.
Lumea moderna se bazeaza pe institutii – aliante universale, corporatii, confesiuni bisericesti, organizatii guvernamentale – dintre care multe par sa esueze. Poate ca a sosit timpul sa ne indreptam atentia spre un alt tip de comunitate, nu o organizatie, ci mai degraba un organism, ilustrat in modul cel mai eficient prin corpul uman.
Cultura moderna a devenit totodata reductionista. Reducem muzica, filmele si cunoasterea la clipuri care pot fi stocate intr-un telefon mobil. Stiinta, medicina si alte initiative sunt repartizate in „silozuri“ de specialitate intre care nu exista prea multa interactiune. Dr. Brand a avut talentul formidabil de a face legatura intre mai multe domenii diferite. Pasionat de stiinta, pasari, alpinism si gradinarit ecologic, Brand s-a straduit sa reuneasca ordinea naturala cu ordinea spirituala. In calitate de crestin, s-a delectat cautand ecouri ale Creatorului in natura.

Despre autori

DR. PAUL BRAND (1914–2003) a fost un chirurg ortoped de renume mondial, care a descifrat misterul leprei. Dr. Brand a absolvit Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii din Londra. Tehnicile sale chirurgicale au devenit standard si sunt acum incluse in manualele de medicina si chirurgie. Impreuna cu sotia sa, Margaret, pe care a cunoscut-o la scoala medicala, Dr. Brand s-a intors in India in 1946 si a fost medic misionar timp de 18 ani, dupa care si-a continuat activitatea medicala de cercetare in Statele Unite si cea de misiune in randul celor suferinzi de lepra din intreaga lume. Inainte de moartea sa in 2003, a primit numeroase distinctii, inclusiv prestigiosul premiu Albert Lasker si numirea in functia de Comandant al Ordinului Imperiului Britanic.

PHILIP YANCEY a lucrat ca jurnalist in Chicago timp de aproximativ douazeci de ani, editand revista de tineret Campus Life, dar a scris si pentru alte reviste, inclusiv Reader’s Digest, Saturday Evening Post, National Wildlife si Christianity Today.
Ca autor de carti, a castigat nenumarate premii si aprecierea Asociatiilor Editorilor Crestini Evanghelici. Acestea s-au vandut in peste 17 mili­oane de exemplare, publicate in peste 50 de limbi in intreaga lume.
In 1992, el si sotia sa Janet, asistent social si capelan al unui centru Hospice, s-au mutat la poalele dealurilor din Colorado.

 

Nr. pagini: 332

Dimensiuni: 14 x 20 cm

Coperta: flexibila

An aparitie: 2023