Stilul onest și plăcut de povestitoare al Shaunei face acest material devoțional la fel de plin de încurajare și de inspirație ca o oră petrecută în jurul mesei împreună cu cei dragi ai nostri.
Adâncește-te în bunătatea zilnică a lui Dumnezeu și savurează fiecare moment!
În acest devoțional zilnic, Shauna Niequist devine tot mai mult o prietenă cu fiecare pagină dată, deschizându-și inima față de voi, însoțindu-vă și invitându-vă să experimentați viața abundentă pe care o oferă Dumnezeu.
Există și rețete aici, pentru că viața spirituală nu are loc numai atunci când citim și ne rugăm, ci și când ne adunăm împreună cu familia și prietenii la cină, la micul dejun sau la gustări târzii în noapte. Aceste rețete sunt mâncărurile principale ale Shaunei și fiecare trebuie savurată în jurul unei mese împreună cu oamenii pe care îi iubești.
Citește, învață, roagă-te, gătește și împărtășește astfel. Adu-ți aminte să savurezi fiecare zi cu tot ce cuprinde ea: muncă și joacă, cafea și copii, mâncăruri și rugăciuni, lucrurile bune, cât și cele dificile. Viața înseamnă relații, iar relația ta zilnică cu Dumnezeu merită savurată în fiecare moment.
Shauna Niequist este autoarea cărților Bread & Wine, Cold Tangerines și Bittersweet. Shauna a crescut în Barrington, Illinois și apoi a studiat literatura engleză și cea franceză la Westmont College, în Santa Barbara. Ca autoare și blogger, Shauna scrie despre momentele frumoase și dureroase ale vieții de zi cu zi – prietenie, familie, credință, mâncare, căsătorie, dragoste, bebeluși, cărți, sărbători, inimi rănite și toate celelalte lucruri care ne modelează, care ne încântă și care ne dezvăluie inima lui Dumnezeu. Shauna este căsătorită cu Aaron, care este pianist și compozitor. Aaron este liderului închinării la Willow Creek și acum înregistrează un album intitulat A New Liturgy. Aaron și Shauna locuiesc în afara orașului Chicago împreună cu fiii lor, Henry și Mac.