Ucenicie radicala este cantecul de lebada al lui John Stott († iulie 2011). In aceasta ultima carte, el ne invita sa meditam la opt caracteristici ale vietii de credinta – aspecte care autorul a descoperit din experienta sa pastorala ca sunt mult prea adesea neglijate. Suntem invitati, pe rand, sa ne amintim ca ucenicia crestina este implicit o invitatie la non-conformism – la a fi diferiti de lume, o chemare la asemanarea cu Hristos si la maturitate. Ea nu ramane insa in sfera spiritualului, ci are implicatii extrem de practice pentru modul in care ne traim viata pe pamant – este o chemare la grija fata de creatie, la o viata de simplitate si la o viata de echilibru. Tulburatoare prin profunzimea sa si nota personala este prezentarea ultimelor doua caracteristici ale uceniciei radicale – chemarea la dependenta si imbratisarea mortii.
Ucenicie radicala ne invita la autoexaminare. Ea are aceeasi simplitate si inconfundabila claritate a tuturor cartilor lui Stott. Totodata, contine invitatia implicita sa meditam la profunzimea ideilor exprimate, la formulele si termenii cu care am devenit, poate, atat de familiari, incat am uitat ce inseamna ei cu adevarat si ca trebuie sa-i traim, sa-i intruchipam, nu doar sa-i intelegem teoretic. Este invitatia de a trai in mod radical ucenicia pe care am imbratisat-o odata cu chemarea crestina.
John Stott a fost ordinat in Biserica Anglicana in 1945, dupa care a slujit in Biserica All Souls, Langham Place, Londra, ca ajutor de paroh (1945-50), ca paroh (1950-75), iar din 1975, ca paroh emerit. A fost numit Capelan al Reginei (1959-1991) si Capelan Suplimentar, in 1991. incepind cu anul 1970, John Stott face numeroase calatorii in alte tari, in special in Lumea a Treia, in calitate de vorbitor la seminarii pentru pastori si la conferinte studentesti. John Stott a fost fondatorul si presedintele onorific al Institutului pentru Crestinism din Londra. Este autorul a peste patruzeci de carti, dintre care amintim Esenta credintei crestine, Sa intelegem Biblia, Crucea lui Cristos si Crestinul contemporan. A plecat la cele vesnice in iulie 2011.