„Mulțumim, Ligia, pentru înțelepciunea ta de a stabili diagnosticul emoțional al femeilor din această generație și pentru rețetele oferite cu generozitate. Cu siguranță, această carte va contribui semnificativ la vindecarea națiunii, lucru pe care îl dorește și Dumnezeu."
-- Rodica Baciu, realizatoarea emisiunii „Pentru noi, femeile” la Credo TV, redactor-șef al revistei „Suflet de femeie”, vorbitoare în cadrul conferințelor de femei
„Cartea Vindecarea sentimentelor prin cunoașterea lui Dumnezeu conține acel balsam binecuvântat din Galaad care are efecte terapeutice de mare impact, întrucât provine de la scaunul de har și de îndurare divin, iar Ligia Seman, în calitate de autoare, se transformă în mesager plin de putere al harului ceresc eliberator, vindecător și restaurator."
-- prof.dr. Mariana Dvorzsik, autor, editor și promotor literar
„Fiecare capitol al cărții de față este o disecție amănunțită a trăirilor negative cu care ne confruntăm, dar și o călătorie spre vindecare, în care fiecare pas este însoțit de o soluție divină."
-- Angela Tipirigan, vorbitoare motivațională la conferințe pe plan national și diaspora, autoare
LIGIA SEMAN este o cunoscută scriitoare creștină. Romanele sale Funiile dragostei, Handicapul conștiinței, Tragedie și triumf, Portrete în cioburi (vol. 1 și 2), Suflet și virtual (vol. 1 și 2) devenite bestselleruri, s-au bucurat de un real succes în rândul publicului larg, iar cărțile de studiu devoțional și psihoterapie feminină Domnind peste împrejurările vieții și Schimbată, nu doar atinsă de Dumnezeu sunt o provocare la autoanaliză și vindecare interioară a multor femei și a numeroase cupluri.